Mulți dintre noi am crescut cu convingerea că plânsul nu este bun, că ne stresăm și ne facem rău dacă plângem. Motiv pentru care trebuia oprit imediat. 

Iar odată oprit plânsul, era oprită și durerea. 

În realitate insă, durerea rămâne în continuare acolo și este oprit doar mecanismul de eliberare al ei. 

Pentru unele persoane este greu să accepte plânsul copilului lor sau al altora, pentru că nici lor nu li s-a permis să plângă atunci când erau mici. Le era distrasă atenția în mod repetat atunci când plângeau, li se spunea că sunt urâți dacă plâng, că sunt mari și copiii mari nu plâng sau că nu impresionează pe nimeni dacă plâng, și cel mai rău poate, că vor avea mai târziu un motiv real să plângă dacă vor continua. Îți sună cunoscută vreuna dintre aceste replici?

Mi-aș dori din toata inima ca niciun copil să nu le mai audă vreodată.

Când am descoperit Aware Parenting-ul, am simțit o imensă bucurie să văd toate modurile prin care dovedește cu ajutorul studiilor faptul că plânsul este benefic pentru reducerea stresului, și că nu îl cauzează. Dacă nu ar exista stres în corpul nostru, plânsul nu ar apărea. Organismul nu ar simți nevoia să se elibereze de nimic, pentru că nu ar avea motive. 

Și poate cel mai important, copiii nu plâng niciodată mai mult decât au nevoie. Imediat ce au eliberat toate emoțiile dureroase din organismul lor, se vor opri. 

Ca să ne fie mai ușor să acceptăm plânsul copilului nostru, este de ajutor să lucrăm puțin pentru a ne înțelege propria copilărie. Știu că asta este partea cea mai neplăcută și ar fi mult mai simplu să ni se ofere o variantă prin care să-i reparăm noi pe ceilalți, fără să fie nevoie să lucrăm la propria persoană. Însă, numai atunci când ne rezolvăm propriile răni, vom fi capabili să-i ajutăm cel mai bine și pe ceilalți. 

Până atunci, majoritatea dintre noi se întreabă foarte des, ce ar trebui să-i spună copilului atunci când plânge. 

Uneori nu este nevoie să spunem nimic, ci doar să fim prezenți cu toată atenția noastră plină de empatie, iubire și brațele larg deschise.

Iar dacă ne dorim să spunem ceva, putem spune: “te aud, te ascult”, “e în regulă să plângi”, “văd cât ești de supărat, vrei o îmbrățișare?”, “sunt chiar aici, ești în siguranță cu mine”, “voi sta cu tine până când te vei simți mai bine”, “nu te voi lăsa singur cu aceste sentimente puternice”, “poți plânge atât de mult cât simți nevoia”, “nu este nevoie să explici nimic”, “te iubesc oricât de trist și supărat ești”.

Copiii sunt niște ființe mici cu emoții mari și este rolul nostru să-i ajutăm să învețe să le facă față. Și surpriza cea mai plăcută este că, de multe ori, învățăm și noi alături de ei. 

Sursă foto: Freepik