Fiecare părinte își dorește să-și încurajeze copilul, să-i dezvolte potențialul și să-l ajute să-și depășească barierele. Pentru a reuși acest lucru, îl lăudăm de fiecare dată când face ceva bine sau a reușit să faca un lucru nou. Scopul nostru este unul bun, însă rezultatul este departe de ceea ce ne dorim. Prima care a făcut lumină în mintea mea, ca să spun așa, în această privință, a fost Dr. Aletha Solter, urmată de Dr. Laura Markham.
Să lăudăm copilul este considerat de cele mai multe ori ca fiind ceva pozitiv și este perceput si de copii, ca fiind ceva pozitiv. Fiindcă noi, personajele principale din viața lor, îi lăudăm și le spunem ce treabă bună au făcut sau “bravo”. Din păcate, ceea ce învață copilul nostru din aceste laude, nu este atât de pozitiv.
În primul rând învață să se uite mereu în exteriorul lui pentru a căuta evaluări în legătură cu ceea ce face, iar asta este opusul dobândirii măiestriei în orice domeniu. Pentru a excela într-un domeniu sau a reuși să devină mai bun, copilul are nevoie de busola lui interioara, pentru a știi exact ceea ce îi bucură sufletul și-l face să vibreze. 🙂
Atunci când îi spunem “bravo”, “foarte bine” sau “ce treabă bună ai facut”, noi suntem evaluatorul din exterior. Când copiii aud des aceste cuvinte, studiile arată faptul că încetează să mai ridice mâna atât de des la școală, de exemplu. Devin temători în legătură cu ceea ce ar trebui să spună în clasă, pentru că îi îngrijorează ideea de a fi evaluați de către o autoritate care știe ceea ce este “o treabă bună” sau nu.
Dacă ne dorim ca copilul nostru să fie conectat la propria sursă interioară, la busola lui, în privința a ceea ce este bine sau rău, atunci ar fi mai bine să spunem “și cum te-ai simțit în legătură cu asta?”, în loc de “bravo” sau “ce treabă bună”, care reprezintă ce am simțit noi în legatură cu ceea ce a făcut copilul.
Toate acestea nu înseamnă că nu trebuie să ne încurajăm copilul, dar a încuraja nu înseamnă a evalua, ci înseamnă a “ne potrivi” cu ceea ce simte copilul, “oh, uite, ai reusit!”, dacă de exemplu este foarte entuziasmat după ce s-a urcat într-un copac singur.
Astfel, în loc să evaluăm ceea ce a facut, “bravo”, “foarte bine”, încercăm să ne asortăm entuziasmul cu al lui, empatizăm și îi recunoaștem experiența și reușita.
Acest gen de încurajare îl ajuta să-și dezvolte potențialul, mai mult decât o face lauda.
Dacă îl lăudăm pentru faptul că s-a urcat pe creanga mare, învață că ceea ce este important este să ne facă pe plac, că avem anumite standarde pe care trebuie să le atingă, altfel nu primește aprobarea noastră, “foarte bine”. Copilul se va întreba mereu atunci când se va urca în copac, dacă o face suficient de bine, bazându-se pe aprobarea noastră, uitându-se spre noi și spunându-ne, “uită-te la mine, îți place?”, “îți place ceea ce fac acum?”.
În schimb, copilul învață total diferit dacă empatizăm cu experiența și entuziasmul lui, spunându-i, “wow, uită-te la tine acolo sus!”. Iar el se bucură spunând, de exemplu, “daaa, sunt aici sus, am reușit, yey!”.
Copilul se bucură de propria experiență fără să o evaluăm noi. A făcut ceea ce era motivat să facă și se uită apoi către sine pentru a-și da seama ce vrea să facă mai departe. Față de copilul care crede că va primi un “bravo” dacă se urcă și mai sus.
Laudele și evaluările continue în legătură cu ceea ce fac, le distrug motivația intrinsecă. Copiii se nasc cu dorința și abilitatea de a învăța și în mod natural se mândresc de progresul lor. Nu le pasă dacă ceea ce au realizat este “bine” sau nu, până când nu începem noi să-i lăudăm sau să le oferim recompense în legătură cu asta. Nu vorbim aici despre lucruri dăunătoare, pentru care trebuie să impunem limite.
Dacă îi lăudăm și recompensăm mereu pentru realizările lor, vor începe să devină dependenți de aprobările și evaluările externe și își vor pierde legătura cu dorința lor interioara de a învăța și mândria naturală față de abilitățile lor.
O altă problemă în legătură cu laudele, cu judecățile de valoare, este faptul că pot conduce către anxietate, nesiguranță și stimă de sine scăzută.
Surprinzător sau nu, dacă îi spunem unui copil, “ești foarte deștept” dacă a rezolvat un exercițiu greu, se poate simți mai puțin deștept sau prost, data viitoare când va face o greșeală. Poate să înceapă să se simtă anxios și nesigur de fiecare dată când încearcă să rezolve un exercițiu, de teama că nu ne atinge așteptările în privința inteligenței lui.
În loc să oferim judecăți de valoare în legatură cu abilitățile sau performanțele lui, “foarte bine”, îl putem ajuta mai mult spunând în timp ce îi oglindim entuziasmul și mândria, “ai reușit!” sau “wow, acesta este cel mai greu exercițiu pe care l-ai facut!”.
Copilul obține mai multe beneficii de pe urma recunoașterii realizărilor lui, dar fără judecată. Putem vorbi despre ceea ce a făcut, dacă este vorba de un desen, despre ce culori a folosit sau ce a vrut să exprime în desen. Dacă este vorba despre un tort din plastelină, de exemplu, putem vorbi și întreba despre ce straturi a făcut, ce gust are și cum ne face să ne simțim.
Am văzut și simțit diferențele în comportamentul lui Anais, într-un mod atât de clar. În perioadele în care primea constant judecăți de valoare din exterior, refuza să încerce lucruri noi, să-și depășească barierele, se vedea teama că ar putea greși, în comportamentul ei. Făcea atât cât știa că poate face bine, ca să fie sigură că primește laude din exterior.
Astăzi nu îi mai este teamă să greșească, își urmează cu ambiție fiecare dorință intrinsecă, fie că vorbim despre scrierea unei litere noi, cățăratul într-un loc mai dificil la locul de joacă, săritul corzii pe care l-a învățat de curând sau orice altceva simte nevoia să facă.
Îi oglindim sentimentele, bucuria și mândria, empatizăm cu reușitele ei, fără să le evaluăm, iar acestea i-au crescut încrederea în sine într-un mod extraordinar.
Alt motiv dăunător al laudelor și judecăților de valoare este acela că, poate amplifica rivalitatea și competitivitatea între frați. Dacă unui copil i se spune des, “bravo” sau “foarte bine” și celălalt va simți nevoia să primească aceleași cuvinte, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, va acumula resentimente si gelozie.
Să ne bucurăm alături de copiii noștri în mod natural și să le fim aproape, fără judecăți inutile. Empatia si iubirea sunt cheia succesului și de această dată.