De peste 2 săptămâni am abandonat mașina noastră de făcut pâine, pentru că am descoperit bucuria frământatului și coptului pâinii cu mânuțele noastre. Zic mânuțele pentru că, la acel proces iau parte și mâini și mânuțe. 🙂
Caut de peste 4 ani o varianta de pâine sănătoasă pentru intreaga familie, care să nu coste o avere, dar nu am găsit. Recunosc și faptul că, varianta pâinii cu maia, nu este pe placul meu, chiar dacă este mai sănătoasă maiaua, nu-mi place gustul acrișor pe care îl are.
Așadar, am căutat drojdie sănătoasă, ecologică, care sa nu conțină alți crocobauri în afara de drojdia în sine și am început să fac eu pâine, întâi la mașina de pâine, apoi, de curând, m-am gândit sa încerc și varianta din moși strămoși, pentru că prima varianta nu-mi satisfăcea pe deplin așteptările.
Am găsit cea mai simplă rețeta, la Jamie Oliver, pe care îl îndrăgesc maxim și ale cărui cărți ocupa mult spațiu in biblioteca noastră.
Și uite cum vă scriu astăzi, savurând a 5-a pâinică făcută de noi, super simplă, sănătoasă și delicioasă, parol! 😉
Este foarte important să-i includem pe cei mici în lumea noastră si activitățile noastre de zi cu zi, la fel cum este de important să intrăm și noi în lumea lor cât mai des cu putință.
Rețeta inițială era pentru 1 kg de faina, însă eu am înjumătățit cantitatea, pentru că prefer să fac mai des, dar să fie proaspăta.
Așadar, folosesc 500 gr de făină, combin 250 gr de făină integrală cu 250 gr de faină albă. Am încercat și integrală simplă, dar varianta jumi-juma ne place mai mult. Am căutat o faină ecologică de calitate, care să fie potrivită pentru copt, fiindcă, spre surpriza mea, nu toate se potrivesc pentru pâine și nu creste la fel de frumos. Am rămas la varianta de la Dove’s Farm, pe care am văzut că o folosește și Jamie Oliver. 🙂
Înainte de făină pun într-un castron mare 325 ml apa călduță în care amestec o lingurița de drojdie uscată. Și la drojdie depinde de firma folosită. La unele scrie că un pliculeț de 9 gr este potrivit pentru 500 gr de făină, la altele, este nevoie de 7 gr, astfel că, cel mai bine citești pe spatele pliculețului pentru a vedea instrucțiunile.
Amestecăm puțin drojdia cu apă caldă și o lăsam să se trezească la viața, câteva minute.
Între timp cântăresc făina și adaug puțină sare, după gust.
Adăugăm apoi făina în castron și amestecăm inițial cu furculița, apoi începem cu procesul cu mâinile, partea preferată a copiilor și mutăm aluatul pe masa pe care am presărat faina.
Pe parcurs mai presar faina, dacă simt că este încă lipicios și îl frământăm, amețim, aruncăm, timp de 10 minute aproximativ.
Îl punem după aceea, înapoi in vas și îl lăsam sa crească frumos și liniștit, timp de o ora sau o ora și jumătate, acoperit cu folie de plastic sau o cârpă de bucătărie.
În acest timp, ne ducem la joaca sau alte treburi prin casa. 🙂
După ce s-a scurs timpul, îl mai amețim un pic, cu o tură de frământat, 1-2 minute maxim. Apoi pregătim tava în care va merge la cuptor și îl mai lăsam acolo, în tava, jumătate de ora sau o ora la crescut, așa singurel, în funcție de timpul de care dispui.
Ulterior merge la cuptorul încins la 180 grade pentru 35 de minute.
Am tot scris la genul masculin, pentru ca vorbeam despre aluat. Puteam sa scriu la feminin, fiind vorba de pâine, dar ce mai contează? Bună sa fie, nu? Și crede-mă, va fi!
Ah, și nu uita ingredientul secret, iubirea!
Te invit sa încerci măcar o data și tare mi-ar plăcea să revii cu poze din timpul procesului de pregătire, cu piticii și pâinica proaspăt scoasă din cuptor. 🙂