Va amintiți cum, după nașterea primului copil, erați parca, “căzuți de pe luna”, intr-o cu totul alta planeta, alta viața, alt tot? Eu, cel puțin, asa eram. Chiar dacă iubeam cu toată ființa mea, persoana aceea mică și neajutorată, căreia ii dădusem viața, chiar dacă îmi dorisem mai presus de orice sa devin mama, chiar dacă simteam ca nicio împlinire din trecut, nu se compara cu asta… îmi spuneam ca mi-e de ajuns și nu cred ca as putea face fata încă unui copil, asa cum planuisem înainte. Eh, anii au trecut, lucrurile s-au asezat, mi-am acceptat rolul de mama și nu am mai privit înapoi către vechiul “eu”. M-am obișnuit cu noua rutina, cu faptul ca atunci când ajungem acasă de undeva, nu ma mai pot arunca pe canapea și zace acolo cât simt nevoia. Cu faptul ca dimineața, nu mai pot sta cu cafeaua mea in liniște pana când mi se trezește și ultimul neuron din somn. Cu faptul ca seara, dacă îmi pun un film alături de soț, nu am garanția ca îl voi putea viziona neîntrerupt. Cu faptul ca nu voi mai putea ieși in oraș oricând vreau și lista poate continua și cred ca o cunoasteti și voi. M-am obișnuit cu toate acestea, le-am acceptat ca pe noul “normal” și mi-am privit mândra odorul cum creste zi de zi. Dar… cu gândul celui de-al doilea copil, care ma “gâdila” continuu și nu ma lasa sa ma bucur de restul. Voiam, dar mi-era teama ca îmi voi strica toată liniștea și zen-ul construite cu greu. V-am povestit cate puțin, intr-un articol trecut, despre povestea celui de-al doilea bebe și cum mi-am făcut curaj in cele din urma, asa ca, voi sari peste partea aceasta acum, pentru ca vreau sa ajung acolo unde mi-am propus . Și anume, la partea cu… nu este deloc asa cum credeam! Da, o iei de la început cu nopțile nedormite, da, din punct de vedere logistic este ceva in plus. Da, e greu de foarte multe ori sa te împarți între cei doi. Da, lipsa de somn, face totul și mai complicat. Dar, nu ma mai simt ca “picata de pe luna”. Nu mai văd totul ca pe un necunoscut, neștiind ce ma așteaptă mâine. Acum știu exact ce ma așteaptă mâine. Știu când trecem printr-un puseu, un salt mental, știu cum sa gestionez situația. Știu ca e mai bine sa îl țin încă puțin in brațe in baie, înainte de a merge in dormitor, ca sa nu plângă. Știu ca uneori vrea doar alinare la sân, când pare ca e obosit, dar brusc ii apare zâmbetul pe buze odată ce ma simte aproape. Știu ca atunci când se trezește după somnul de afara, își dorește sa plecam acasă imediat. Știu ce înseamnă un bebelus și nu mai privesc toate acestea ca pe ceva greu ci, ca pe ceva normal. Pentru ca știu, ca toate vor trece, știu ca sunt perioade și timpul fuge cât ai clipi. Nu mai văd un tunel fără sa știu unde este luminița. Acum văd un drum, un drum al nostru, împreuna. Cu bune și rele, cu împliniri și haos, cu bucurii și provocări. Acum, ma bucur de fiecare etapa asa cum merita. Savurez fiecare clipa cu cea mai mare plăcere. Nu, nu e mai greu cu al doilea. Este infinit mai ușor, pentru ca văd doar bebelușul și toate binecuvantarile ce le aduce cu el. Sunt mult mai conștientă de toate părțile frumoase, fără sa le las pe cele grele sa le umbrească. Știu ca sunt trecătoare, la fel ca și cele frumoase, de care îmi va fi un dor nebun. Al doilea bebelus a venit pentru a-mi oferi șansa unui al doilea început, de care sa ma bucur din plin. M-a întregit, mi-a cusut marginile care rămăseseră neterminate. M-a făcut mai conștientă , mai răbdătoare și mai vie ca oricând. 

Asa ca, dragii mei, nu va fie teama sa mai faceți un copil. Dacă visați la asta, dati frâu liber visului și veți fi surprinși de frumusetea lui.