Devine vreodată mai ușor? Ajunge toată vina asta sa se scurga și sa-mi lase inima uscata și împăcată? Dragostea se înmulțește, intr-adevăr… dar și vinovăția se înmulțește odată cu ea. Sentimentul continuu ca îl neglijezi ba pe unul ba pe celălalt. Momentul acela in care am o clipa tandră cu ea, ne jucam, citim sau pregătim ceva in bucătărie și brusc, sunt nevoită sa rup magia pentru ca plânge el. Iar când o văd atât de înțelegătoare, simt cum inima mi se frânge in mii și mii de bucatele. Pentru ca, nu mai sunt doar a ei. De acum înainte este nevoită sa ma împartă mereu cu altcineva. Oricât de mult as încerca sa o fac sa nu simtă, mi-e imposibil. Si il iubeste, il adora si sunt atat de recunoscatoare pentru asta si tot… ma simt vinovata.
Iar el… mic, cu nevoie totala și infinita de mine. Ma vrea sa-l țin la piept aproape toată ziua, asa cum am făcut cu ea, sa ne împlinim al 4-lea trimestru, suflet lângă sufletel, la fel cum l-am trăit și cu ea. Dar… nu pot. Și îl văd înțelegător, cum sta si ma așteaptă sa termin ce am de făcut și abia când nu mai poate, începe sa plângă și ma cheamă lângă el. Și din nou… inima mea, draga de ea, se sfărâmă puțin cate puțin din cauza vinovatiei si neputintei. Ma simt atat de puternica si totusi atat de lipsita de putere…
Poate dacă nu i-as iubi atât de mult, m-as simți mai puțin vinovata? Dar ii iubesc, și ii iubesc cu fiecare răsuflare mai mult, ii iubesc la fel cum iubește cerul soarele sau pădurea o ploaie de vara. Îmi dăruiesc sentimentul pur și perfect al împlinirii totale, in fiecare zi. Dau culoare și strălucire casniciei mele. Conturează perfect dragostea noastră și din nou, ma întreb, cum pot face, sa fie mai ușor? Sa simt ca sunt acolo pentru toți și toți se simt iubiti?
Probabil nu am cum… pot doar sa ofer bucățică cu bucățică din tot ce sunt, in fiecare secunda, fiecare minut și fiecare ora. In speranța ca, ei vor ști, vor simți toate acestea și nu va exista niciodată urma de teama in sufletul lor. Mama va fi acolo, chiar dacă nu e acolo…
Va fi mai ușor, sunt sigura, trebuie sa fie! Acolo unde exista atât de multă iubire, sentimentele se aseaza de la sine și vor ști sa definitiveze tabloul noii noastre echipe, exact asa cum trebuie sa fie!
Când va veni acel moment, va voi povesti. Insă pana atunci, rămân cu întrebarea: când devine mai ușor?
Din punctul meu de vedere, usor nu devine niciodata, insa pana acum (fetita de 3 ani), mi se pare ca dupa 2 ani a devenit totul mai usor, cel putin din punct de vedere psihic. Pana la 2 ani nu am avut niciun feedback de la copil, nu imi arata daca si cat ma iubeste.
Evident, eu aveam grija sa ii ofer iubire si sa o ingrijesc mai bine asa cum am stiut, in fiecare zi, dar nu prea aveam o “recompensa” daca ii pot spune asa. Acest lucru mi s-a parut cel mai greu: sa oferi iubire si sa nu obtii inapoi. Acum, imi demonstreaza asta in fiecare zi, cand vin de la serviciu, imi sare in brate, se bucura ca ma vede, ne jucam impreuna etc.
Usor nu e acum, insa da, pentru mine, cu siguranta este mai usor dupa primii 2 anisori. Cu toate ca am auzit povesti de la “veterani”, care imi spun ceva de genul “asteapta sa faca 14 ani, sa vezi atunci ce inseamna greul adevarat”. Sper totusi sa nu fie chiar asa. 🙂
Te inteleg. 🙂 Intr-adevar, fiecare varsta soseste cu provocarile ei. Si eu am simtit ca este mai usor dupa varsta de 2 ani. Vom vedea si cand se vor apropia de cea a adolescentei. Pana atunci, rabdare, iubire si intelegere sa avem.
Zi frumoasa!
Din punctul meu de vedere, usor nu devine niciodata, insa pana acum (fetita de 3 ani), mi se pare ca dupa 2 ani a devenit totul mai usor, cel putin din punct de vedere psihic. Pana la 2 ani nu am avut niciun feedback de la copil, nu imi arata daca si cat ma iubeste.
Evident, eu aveam grija sa ii ofer iubire si sa o ingrijesc mai bine asa cum am stiut, in fiecare zi, dar nu prea aveam o “recompensa” daca ii pot spune asa. Acest lucru mi s-a parut cel mai greu: sa oferi iubire si sa nu obtii inapoi. Acum, imi demonstreaza asta in fiecare zi, cand vin de la serviciu, imi sare in brate, se bucura ca ma vede, ne jucam impreuna etc.
Usor nu e acum, insa da, pentru mine, cu siguranta este mai usor dupa primii 2 anisori. Cu toate ca am auzit povesti de la “veterani”, care imi spun ceva de genul “asteapta sa faca 14 ani, sa vezi atunci ce inseamna greul adevarat”. Sper totusi sa nu fie chiar asa. 🙂
Te inteleg. 🙂 Intr-adevar, fiecare varsta soseste cu provocarile ei. Si eu am simtit ca este mai usor dupa varsta de 2 ani. Vom vedea si cand se vor apropia de cea a adolescentei. Pana atunci, rabdare, iubire si intelegere sa avem.
Zi frumoasa!