Să fie oare vreun părinte care nu a observat măcar o dată, cum copiii încep uneori seara înainte de culcare, să capete o mare poftă de joacă? Și în mintea noastră automat răsună gândul că ar face orice ca să nu adoarmă.  

Dar oare, dacă intrăm în jocul lui, ce se întâmplă? Ar însemna să avem încredere în capacitatea și înțelepciunea înnăscută a corpului copiilor de a facilita somnul odihnitor și bun. 

În perspectiva Aware Parenting, atunci când copiii devin extrem de jucăuși înainte de culcare, încearcă să-și folosească mecanismul natural de relaxare, ca să se simtă suficient de relaxați pentru a adormi. 

Dacă intrăm în jocul lor, vom hrăni cele două nevoi pe care le au pentru a se putea odihni. 

Prima este nevoia de conectare, pe care o vom îndeplini prin joc și odată conectați, sistemul lor nervos va primi semnalul că este sigur să adoarmă, că sunt în siguranță.

Iar a doua, este nevoia de a se elibera de toate sentimentele acumulate de-a lungul zilei și nu, numai, cum ar fi frustrarea, frica, sentimentul de lipsă de putere sau control. Toate acestea pot fi eliberate prin joacă și râs, astfel corpul lor se va simți relaxat din punct de vedere emoțional și fizic și se vor putea odihni liniștiți. 

Cu cât se vor simți mai conectați și relaxați, cu atât mai ușor le va fi să adoarmă și să aibă parte de un somn calm și bun.

Este posibil ca râsul să se transforme în plâns. Dar acest lucru nu înseamnă nimic rău, din contră. Plânsul și râsul sunt mecanisme naturale prin care corpul se eliberează de tensiuni acumulate, stres sau sentimente grele. Dacă copilul trece de la râs la plâns, este dovada faptului că, joaca l-a făcut să se simtă suficient de în siguranță pentru a scoate la suprafață alte emoții mai dureroase. Rolul nostru atunci este să rămânem iubitori alături de ei și să permitem tuturor sentimentelor să fie exprimate. 

Astfel ne putem lăsa ghidați de copii. Dacă simt nevoia să se poarte caraghios, putem să ne purtăm caraghios alături de ei și să invităm râsul în ecuație. 

Dacă se joacă dar devin puțin agressive, le oferim o limită cu blândețe și le rămânem alături, ascultându-le sentimentele care au ieșit la suprafață datorită jocului atașamentului. 

Dacă totuși s-a făcut prea târziu și copiii sunt vizibil obosiți, nu este nevoie să stăm cu ei până când devine totul obositor pentru toată lumea. Scoatem din “geanta cu unelte” din nou, o limită cu blândețe și le ascultăm sentimentele dureroase ce au nevoie să fie exprimate. De foarte multe ori, o limită cu blândețe poate să fie “pastila” care-i ajută să se elibereze de emoțiile ce-i încarcă și nu știu cum să le facă față. Iar Împiedicând acest proces, le vom îngreuna calea prin care se pot simți suficient de relaxați pentru a adormi. 

Dacă reușim să înțelegem mai bine jocul atașamentului (creat de Dr. Aletha Solter), vom putea coopera mai bine cu toate căile prin care copiii folosesc în mod natural joaca pentru a se relaxa, a se vindeca de stres sau traume și pentru a se conecta sau înțelege lumea din jurul lor. 

Sunt curioasă cum va decurge în seara aceasta rutina voastră dinainte de culcare. 🙂