Relația dintre copiii mei și felul in care va fi afectat copilul mai mare de nașterea bebelușului, mi s-au părut și mi se par in continuare, cele mai mari provocări ale vieții mele ca părinte. 

Am pregătit-o pe Anais încă din timpul sarcinii, cum s-a putut mai bine, iar din prima zi in care am ajuns acasă cu Eric, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Am povestit in detaliu despre cum s-a petrecut prima zi, intr-un alt articol, scris după nașterea lui. 

Și de atunci, toate bune și frumoase. Anais îl adoră, mă cheamă atunci când plânge și îmi spune sa ii dau țiți sau sa îl culc. 🙂 Are grija sa nu-l trezească dimineața, fiindcă dormim toți 3, este foarte atenta si grijulie cu el mereu. 

Am încercat pe cât posibil de fiecare data când stăteam cu bebe in brațe, sa o invit și pe ea lângă noi, sa o sărut și imbratisez. La fiecare dialog pe care îl aveam cu Eric, o includeam și pe ea in poveste. 

Nu am pus problema niciodată sau cel puțin, am evitat cât s-a putut, atunci când era nevoie sa plecam din parc sau sa facă ceva ce nu voia și nu ii făcea plăcere, sa spun ca este nevoie sa facem acel lucru pentru ca bebelușul… trebuie sa doarmă, mănânce, etc. Pentru a nu-l asocia pe el cu acțiunea ce o întrista. 

M-am gândit ca totul era bine și frumos. Pana când Eric a început sa-i invadeze spațiul personal și jucăriile. 

De atunci, relația mirifica din mintea mea, s-a transformat in țipete și frustrări de ambele părți, ea și Eric. Avea zile in care venea și ii smulgea jucăriile din mâna, chiar dacă erau ale lui, le lua pe toate, tot ce era in jurul lui și le ținea strâns in brațe. 

Nu-l mai iubea? Ba da. Nu-i mai era drag de el? Ba da. Cum găsea momentul oportun, îl lua in brațe și pupa de zor. Ei bine, reacția ei nu avea nicio legătura cu Eric, chiar dacă suna ciudat. Ci era un strigat de ajutor și atenție către noi și către mine in special. In ciuda faptului ca am inclus-o in toate activitățile și momentele pe care le aveam cu bebe, ea avea nevoie de momente doar ale noastre. 

Chiar dacă suntem mereu împreuna, tindem sa ne gândim ca este de ajuns, dar nu este. Sa fii in aceeași încăpere cu cineva sau sa urmezi rutina zilnică împreuna cu el, nu înseamnă întotdeauna sa petreci cu adevărat timp cu acea persoana, mai ales in cazul copiilor. Hai sa mancam, hai sa iesim afara, poate ai nevoie de ceva, trebuie sa dormim, etc…

Anais avea și are nevoie de mămica ei. Cea dinainte, care era numai a ei. Știe ca nu o mai are la fel, îl iubește pe Eric, dar cumva avea nevoie sa-și exprime golul și lipsa mea și a găsit momentul, prin jucarii. 

Dr. Aletha Solter recomanda sa ne jucam zilnic cate 30 de minute cu copilul nostru, iar dacă nu se poate, măcar sa nu treacă nicio săptămâna in care sa nu le acordam fiecăruia momentul lui, atunci când este vorba de mai mulți copii. 

Am încercat sa nu aduc in discuție replici de genul: el este mai mic, tu ești mai mare… Pentru ca și ea este mică, este încă mică și are nevoie de atenție și la fel de multă grija. Am încercat sa o fac sa se simtă înțeleasă: e frustrant când vine Eric și îți dărâmă căsuța păpușilor sau construcția din lego? Ți-ai dori sa te poți juca in liniște uneori, nu? “Ți-ai dori”, este un mesaj cu un puternic impact asupra copiilor și ii ajuta sa se simtă cu adevărat înțeleși. 

Urmează apoi o joaca doar intre noi două și toată tensiunea dispare. Se duce singura și ii duce jucării, îl invita in camera cu ea, și multe altele, pentru ca, siguranța i-a fost restabilita, busola i s-a reglat și știe ca totul este bine. 

Fiecare cearta sau neînțelegere intre frați sau prieteni, nu trebuie tratată mereu ca pe ceva rău, ci ca pe o mare șansa pentru noi și copii, o oportunitate de a învața ceva, de a primi o lecție despre gestionarea emoțiilor și cum interacționăm cu ale celorlalți. 

Nu exista nicio relație pe lume, in care sa nu apara divergente sau mici conflicte. Pentru ca suntem unici, cu personalități diferite, dorințe și trăiri proprii. Marea provocare este sa conviețuim armonios păstrându-ne entitatea. 

In cazul de fata, lupta ei pentru jucării, era de fapt lupta pentru atenția mea, lupta pentru a ma avea doar pentru ea, măcar putin. 

Nu este ușor pentru copii sa împartă, iar momentul in care sunt nevoiți sa o împartă pe mami, este probabil cel mai greu. Astfel ca, de multe ori, este nevoie sa vedem mai presus de lucruri și aparente, fiindcă se poate ascunde o nevoie neindeplinita.

Photo credit: Mircea Netea