Motivul principal care m-a facut sa devin pasionata de cartile de parenting si psihologia copilului, este acela ca ma ajuta s-o inteleg mult mai bine pe micuta mea. Totul capata atat de mult sens, in majoritatea privintelor, trebuie doar sa cauti explicatia…. cam ca la matematica sau logica. 🙂 Un exemplu de unelte care ne pot ajuta in meseria noastra de parinti, sunt cele 4 etape de dezvoltare ale creierului la copii. Daca ajungi sa le cunosti, iti va fi mult mai usor sa prevezi o anumita reactie a copilului sau sa nu ai pretentia sa faca ceva pentru care nu este pregatit. Sa intelegi ce inseamna acestea pentru etapele lor de invatare si relatia cu tine, etc.

Prima este etapa senzorio-motorie, care incepe de la nastere si dureaza pana la 2 ani. In perioada aceasta, copilul incepe sa descopere lumea prin simturile sale. Prin diferite procese, nereusite, prin experimente cu obiecte si senzatii, reusesc sa se obisnuiasca cu lumea inconjuratoare. In jurul varstei de 1 an, copiii invata permanenta obiectelor, ideea ca un obiect continua sa existe chiar si atunci cand nu se mai afla in raza lor vizuala. Potrivit Dr. Sarah Lytle de la Institutul pentru Invatare si Stiinta Creierului, de la Universitatea Washington din Seattle, ceea ce multi parinti nu inteleg, este faptul ca bebelusii se dezvolta si din punct de vedere emotional si social. De aceea ei isi cauta aproape mereu parintii cu privirea, pentru suport. Daca te afli in fata unui bebe pe care nu l-ai mai vazut, vei observa ca acesta se intoarce imediat catre mama sau tata pentru a primi indicatii despre cum ar trebui sa raspunda. Asigura-te ca ii oferi suport intr-o situatie de genul, acest lucru ii va oferi incredere si independenta.

Primul cuvant poate sa fie rostit in jurul varstei de 6 luni. Pentru a-l ajuta sa-si dezvolte abilitatile de vorbire, trebuie sa tinem minte ca ei ne urmaresc in permanenta, asadar, scoate in evidenta si cu privirea atunci cand ii spui un cuvant nou. Potrivit Dr. Lytle, nu este gresit sa folosim un ton bebelusesc, de altfel, suntem programati sa vorbim in felul acesta. 🙂 In schimb, cuvintele trebuiesc rostite corect, in deplinatatea sensului lor gramatical, fara diminutive.

Urmatoarea etapa, este cea preoperationala, care incepe la varsta de 2 ani si continua pana la 6-7 ani. Acum incep sa se dezvolte foarte bine aptitudinile de vorbire, copiii ajung sa gandeasca si in termeni de simboluri, incep sa inteleaga numerele si reusesc sa faca diferenta intre trecut si viitor. Incepand cu aceasta varsta pot intelege situatiile concrete. Insa conceptele abstracte raman greu de inteles pentru ei.

Tot la varsta de doi ani, cei mici incep sa devina constienti si totodata uimiti si fascinati de faptul ca ceilalti oameni nu vad sau percep intotdeauna lumea din jurul lor, in acelasi fel in care o vad ei. Aflarea faptului ca abia dupa 2 ani si asta depinde de la un copil la altul, incep sa realizeze ca oamenii au si alte puncte de vedere, diferite de ale lor, m-a facut sa-mi dau seama, cat de absurda eram uneori, cu Anais, cand ii explicam anumite situatii si ma frustram atat de tare, cand o vedeam ca nu intelege deloc. Erau situatii logice pentru mine, dar, doar pentru mine… pentru un omulet ca ea, erau povesti greu de inteles. Era foarte greu, spre imposibil pentru ea, sa inteleaga punctul meu de vedere, iar acum ca stiu asta, imi este mult mai usor sa procedez altfel si sa nu mai existe atat de multe momente frustrante pentru amandoua. Majoritatea dintre noi, cei care avem copiii in jurul varstei de 2-3 ani, stim cat de greu este pentru ei sa imparta si sa le pese de ceilalti. Asta datorita egocentrismului specific varstei, care este perfect normal. In urma unui sondaj realizat in 2016, multi parinti se gandeau ca, copiii lor isi pot controla emotiile, insa psihologii sustin exact contrariul.

Sa aveti o jucarie pe care acestia o iubesc, la indemana, pentru a le distrage atentia atunci cand trec printr-un tantrum, este o strategie de mare ajutor.

Pentru a-i ajuta pe copii sa-si dezvolte empatia, putem lucra la dezvoltarea teoriei mintii. Cea despre care va vorbeam putin mai sus. Modul prin care acestia incep sa inteleaga faptul ca ceilalti oameni pot simti, gandi sau privi anumite situatii, altfel decat o fac ei. Dar avem nevoie de rabdare, pentru ca aceasta abilitate nu se dezvolta mai devreme de 3 sau 4 ani. Un exemplu bun, este “testul Sally-Anne”. In acest test li se spune ca Sally are un cos, iar Anne o cutie. Sally pune un obiect in cosul ei, apoi pleaca la o plimbare. Anne ia obiectul si il pune in cutia ei. Si apoi, copilul este intrebat, “Cand Sally se va intoarce, unde isi va cauta obiectul?” Daca, copilul intelege punctul de vedere al lui Sally, acesta va raspunde, “in cos.“

O alta tactica, este aceea de a le citi povesti in care copiii trebuie sa se puna in locul personajelor.

Urmatoarea etapa, este cea concret operationala, care incepe in jurul varstei de 6 sau 7 ani si tine pana 11-12 ani. Varsta de 7 ani, este si etapa motivelor. Atunci copiii incep sa inteleaga conceptele abstracte, etapele evenimentelor si ajung sa empatizeze cu ceilalti care traiesc experiente diferite de ale lor.

Incepand cu varsta de 12 ani si pana in anii adolescentei, se dezvolta urmatorul stadiu, cel formal operational. In acest stadiu, copiii incep sa-si dezvolte foarte bine gandirea ipotetica, abstracta si rationamentul deductiv. In general, toate acestea ajung sa fie bine intelese in jurul varstei de 15 ani. Probleme ce tin de moralitate, ca justitia sociala si ideile abstracte, cum ar fi probabilitatile, ajung si ele sa fie intelese in aceasta etapa.

Pentru parinti, aceasta este una dintre cele mai provocatoare etape din dezvoltarea copiilor. Adolescentii sunt destul de des plini de toane si extreme de sensibili. Acestea se intampla din cauza hormonilor, dar si a faptului ca, creierul lor mijlociu, mezencefal, este extrem de activ in acest stadiu. Creierul se dezvolta din spate catre fata. Mezencefalul este responsabil cu memoria, emotiile si sexualitatea. Pare surprinzator, dar partea rationala a creierului, cortexul prefrontal, este dezvoltat complet abia in jurul varstei de 25 de ani. Tot lui ii revine responsabilitatea luarii deciziilor, planurilor, controlarii impulsurilor si a evitarii riscurilor.

Adolescentii au tendinta de a evalua situatiile cu centrul lor emotional. De aceea pot deveni coplesiti de emotiile lor si le este greu sa si le exprime. Acest fapt, poate explica modul prin care ei aleg sa treaca uneori la un comportament ce presupune actiuni riscante.

Cand un adolescent greseste, in loc sa-l ciondanim sau sa-i tinem morala, mai bine incercam sa tragem invataminte in urma intamplarii, impreuna cu el. Sa cautam, exprimandu-ne in modul lor, ce ar fi putut face diferit, pentru a nu ajunge sa aiba probleme sau a nu gresi. Acest lucru ii poate ajuta sa-si dezvolte aptitudinile luarii deciziilor. De asemenea, ar trebui sa le dam sarcini care lucreaza lobul frontal sau sa le facem impreuna cu ei. Sa le dam ocazia sa practice rezolvarea problemelor, sa ia decizii cu ajutorul propriilor idei si opinii. Putem face asta impreuna sau sa vorbim cu ei despre asta, odata ce au reusit sa duca la bun sfarsit sarcina.

Este clar faptul ca nu e deloc usor sa crestem copii, mai ales sa crestem oameni rationali, empatici, hotarati, puternici si lista poate continua. Insa mi se pare mult mai usor sa o facem, odata ce invatam putina neurostiinta, ca in cazul de fata sau putina psihologie. Si poate in acest fel, reusim sa alungam odata si pentru totdeauna vorbele de genul: “vai, asa mare si plange?” sau “vai, ce copil rau!”, “vai, ce copil obraznic!”, etc. Niciun copil nu este rau, este doar neinteles, neajutorat sau un copil care sufera. Copilul de astazi, va fi adultul de maine si felul in care ii “construim bazele” acum, va face diferenta maine. Haideti sa facem un efort pentru a-i intelege mai bine pe micutii de langa noi. Veti fi fascinati de cat de multe avem si noi de invatat de la ei!

Sa va fie cu folos si iubire!

Photo credit: Mircea Netea